tuz! am ajuns inapoi!

hai, va salut din exoticul Furman, in Greenville, statul Carolina de Sud. eei...



am ajuns inapoi simbata (8 noiembrie) noapte, pe la 11 jumate, toti obositi, sh inca derutati si nehotariti daca suntem feericiti sau nu ca ne-am intors.

stiu stiu, nu am scris de mult, shi gutuile s-au ingalbenit la ferestre, stiu.... dar, in propria aparare, sa va zic ca nu am avut acces la internet aproape deloc in El Salvador- ultima tara pe care am vizitat-o. si chiar daca aveam acces, nu destul ca sa pot scrie un mesaj extensiv pe blog. am avut noi un computer cu internet in San salvador, dar ironie draga, soricelul nu lucra, si ii tare greu sa navighezi pe net cu butonul TAB. asa ca, va rog, fara amenintari de linsari. va pun la curent acuma cu ce s-a mai intimplat in El Salvador.

Am Ajuns in San Salvador, capitala, si ne-am indreptat spre un mic hotel. aici am stat o saptamina, cred cea mai llunga perioada de timp din aceasta calatorie unde am stat intr-un loc atita timp. booooon. hotelul asta era de fapt un fel de gazda, altfel nush cum sa-l numesc. pereti de hirtie aproape, dusuri reci, si dak cineva din cladire face dus, ap tu nu mai pupi apa in general. camera am impartit-o cu inca 2 fete tare cul, numa ca efectiv aveam numai vreo 30 cm sa ne miscam prin camera. cred ca era de 2 pe 2, nu glumesc.

in primele zile prin san salvador, am mers prin centru sa vedem ce si cum. ni s-a spus ca El Salvador este tara cea mai violenta din emisfera de Vest, asa ca nu prea ni s-a permis sa iesim seara din hotel. centrul capitalei nu e cine stie ce, are vreo citeva cladiri frumusele, si adevarul e San Salvador arata mai bine decit Ciudad de Guatemala, dar... uuuf, se simtea amennintarea din privirile oamenilor peste tot unde mergeam. poate faptul ca eram 20 de copchii albi cu cohi albastri si imbracati bine avea ceva de a face cu asta.
San Salvador este orasul in care s-a fondat Universitatea Americii Centrale - UCA de Iezuiti in anii 60. initial, o universitate conservativa pentru ca fusese fondata de catolici, universitatea a devenit un mediu unde se raspindeau idei impotriva guvernarii. motiv pentru care 6 iezuiti au fost asasinati in 1989 pentru ca erau considerati "liderii ideologici" ai gherilei din munti care lupta impotriva guvernului in timpul razboiului civil. cind am fost la universitate, atunci, am vazut gradina de trandafiri unde au fost acestia asasinati; bagajul istoric (istorie recenta, cel putin) pe care-l are universitatea assta este ceva ce nu am mai vazut in alte campusuri.
bine, am avut intilniri cu o multime de oameni - fosti oameni din gherila, profesori de istorie, generali de armata, etc. toata lumea ne-a vorbit despre razboiul civil din El Salvador dintre anii 1980 - 1992. nu voi intra in detalii, dar voi spune numai ca razboiul civil s-a terminat in remiza, avind in vedere ca fortele armate ale statului si cele ale gherilei erau mai mult sau mai putin egale din punct de vedere militar, fara un avantaj evident. si atunci, in 1992, negocierile au fost semnate de ambele parti si razboiul s-a incheiat.
dup san salvador, am inceput sa ne deplasam iarasi. am calatorit spre Morazan - un stat din nord-estul tarii. am stat in Suchitot cu sora Peggy - o sora catolica stabilita in El Salvador de ani intregi. am stat o noapte intr-o casa dintr-un sat din apropierea orasului. fara sa ne mai surprinda, satul asta, Sitio cenicero, era o zona destul de rurala. casa in care am dormit io avea o singura camera, cu un hamac intins dintr-un capat al camerei pina in altul. totul era in ordine, gazda mi-a "rezervat" un pat destul de mare, cu o plasa pentru tintari, in fine, lucrurile aratau destul de bine.... pina am sarit in pat si puteam sa simt arcurile in pat... nu numai asta, dar albiturile erau murdare de noroi si singe (in perceptia mea limitata si naiva, cred si sper ca era singele unui tintar sacrificar chiar acolo pe perna). ce perna? perna era aproape inexistenta. de vreme ce gazda a mers la culcare la ora 8, si lumina nu era, am zis, sa citesc un pic cu o lampa de cap. numai ca nu mi-a dat in cap ca toate gizele care au intrat prin gaurile plasei de tintari (da, gauri tot erau) o sa vrea si ele sa citeasca. am inclus lampa si zeci de insecte kamikaze se reped spre lampa, si (ESEC!) spre ochii mei. eeeeeeeei, nu mai zic ca o trebuit sa inchid lampa.... shi ochii... m-am intors pe-o parte si am incercat sa adorm la ora 8 jumate (ceea ce nu s-o intimplat, cred, de pe la 8 ani). liniste si pace, pina am inceput sa aud o creatura inaripata zburind prin camera chiar deasupra plasei de tintari. ce sa va zic, am continuat sa-mi imaginez ce naiba zboara prin camera: balaur, inorog, pelican. pina la urma, cred ca mi-am dat seama ca era liliac. ne-am si imprietenit pina spre dimineata, ca io nu am putut sa adorm decit pe la 3.
tot in sitio cenicero am icnercat sa ma sui pe un copac de cocosi, numa ca a fost un esec total si am ramas cu julituri la miini.... nu-i chiar asa de usor, ok?
iau o pauza aici. urmatoarul blog o sa fie despre ultima jumatate din calatoria prin el salvador si intoarcerea la furman.

noroc noroc! sh pentur doinita, nocor!

r

p.s. poze noi la acelasi site ca si inainte.

ploua shi ploua.... shi ploua.... shi ploua.... shi ne ataca cu pistol.... shi ploua.... shi ploua.....

hai noroc sh la mai mare, dragii mei, bine v-am gasit din Managua, capitala din Nicaragua!



ei si ce sa va zic io voua decit ca intrarea in nicaragua a fo cu peripetii. ajungem noi la aeroport, ne luam ramas-bun de la Ruth - care a fost ghidul nostru pe tot parcursul sederii noastre in Guatemala, si de-am hai sa ne dam bagajele si sa ne luam biletele. stau io in rind, imi vine shi mie rindu, si asta se uita la pasaport, se uita la viza, tot cauta o viza ca nu gaseste , haha, sap ma intreaba care-i povestea ca nu am viza pentru nicaragua. si incepe explicatia - ca mi-au zis ca am nevoie numai de o viza pentru una din tarile centro-americane, si ca viza asta tre sa fie valabila pentru toata tarile in care calatorim noi. ei pin la urma, se duce tipesa cu pasaportu meu intr-un birou din spate sa sune in nicaragua. io stau si astept la ghiseu, si vad cum toti studentii din grup vin si se duc repejor, ashe usor, numa io stau shi astept. am asteptat vreun ceas. de-acuma ma gindeam ce sa fac o data ce ajung la Furman, ca eram aproape sigura ca nu erau sa ma lese sa intru, pentru ca spuneau ca viza pentru guatemala are o singura intrare.... ei, dupa ce mi-am stupit sufletu asteptind, vine tipesa dupa o ora si imi zice ca o sa faca o exceptie de data asta, si ma lasa sa intru, numa ca atunci cind ajungem in nicaragua, sa vorbim cu un oficial, in mod speficifc, ca cu dinsu au vorbit. ei, am crezut ca nu mai ajung.

pin la urma - pe toti zeii - am ajuns cu bine in Managua, si toti entuziasmati, ne uitam prin aeroport, sa vedem ce si cum cu tara asta. ca parca e unica tara din toate pe care le vizitam in care "revolutia" a avut succes... in 1979, frontul sandinist l-a dat jos pe Somoza - dictatorul tarii si si-au asumat puterea. in aeroport - postere cu Sandino si Carlos Fonseca, gigante, frumoase. dar entuziasmul ni s-a schimbat repede cind ne-am pornit cu autobuzul nostru prin oras spre hotel. orasul parca era in dezolare. ploua, mizerie, si cam deprimant, sa fiu sincera, mi s-a parut intregul oras. in 1972, un cutremur urias a doborit practic intregul oras - si mi s-a parut ca nu foarte m,ult timp a trecut de atunci, dupa cum arata orasul. mi-a amintit oarecum de Seolkino(?) un oras din Ucraina, de pe malul marii Azov - tare mare dezolare.... saracie sh mizerie, infrastrucutra aproape inexistenta... ehhh... dezamagire...

ghidul care ne-a intilnit la aeroport e Juan Carlos si vorbest spaniola a naibii de repede, tare interesant. cu cit ne mutam mai in sud, cu atit se vorbeste mai repede, haha!
ziua urmatoare am facut un tur mic al orasului - mai mult cu vazutul din autobuz, ca e cam periculos. am vazut casa lui Daniel Ortega - presedintele Nicaraguan si conducator de gherila (casa lui era chiar in cartierul hotelului nostru). casa e enorma, si are bodyguarzi peste tot... ei...
am mai vazut lacul Managua, din oras, am vazut piata centrala - care de fapt nu e centrala cum o intelegem noi, adik nu e la intersectia a doua strazi principale ale orasului, dar parca ii pusa la o parte. cind am vazut-o noi, avea loc o parada tocmai. in fata - o catedrala catolica ce se surpa, in dreapta - cladirea parlamentului, in stinga - casa poporului. prin prejur - monumente vechi, gata sa se darime, plansete cu inscriptii propagandistice, si copii saraci care fac figuri din frunze de palmier... dezolare...
ei, si ca sa fie lucrurile si mai frumoase, am mers intr-un parc, si iarasi - nu e deloc definitia pe care o avem noi despre un parc. parasit, fara lume, si mohorit. cum ne plimbam noi pe acolo, si ne suim pe un mic deal, auzim zgomot si vedem un tip din grupul nostur cum striga la un adolescent nicaraguan care fuge. asta se intoarce si scoate din buzunar ceva ce aduce a pistol si il indreapta spre noi. io am crezut ca visez. proful, care era cu noi, se apropie de tip si ii da camera lui, pentru ca noi sa putem sa incepem sa o rupem la fuga. ei, si lumea o rupe la fuga la vale, si spre autobuz. povestea a mers asa: o tipa din grupul nostru a fost jefuita, i s-a luat camera. ea, sigur, incepe sa fuga dupa tip, dar asta scoate un cutit. moment in care ea se opreste, dar un tip din grupul nostru (cel care tipase) a continuat sa-l fugareasca. si de aici, noi am vazut povestea: hotul a scos pistolul cind a ajuns pe linga noi si noi am facut ochii mari in timp ce fugeam jos, spre autobuz...
ce sa zic, ne-a scuturat de tot evenimentul. Anne, tipa careia i s-a furat camera, a fost tare zguduita, pentru ca, pai, iak fusese amenintata cu un cutit de un adolescent.... uuff. si ce poze bune avea in camera aia... da cind am vazut pistolul ala indreptat spre noi, sincer, mintea mi s-a pus pe modelul "fugi". si erau si copii prin-prejur... nu inteleg... bucurosi, totusi, ca totul s-a terminat fara victime. nu mai e nevoie sa zic ca "fericitul" eveniment a lasat o amprenta asupra intregii excursii in nicaragua...
dupa managua, oras situat mai linga oceanul pacific, ne-am intreptat spre coasta atlantica din nicaragua, pentru ca, ni se spunea, e o cu totul alta nicaragua. si e adevarat... am ajuns pe coasta atlantica - si era ceva de genul Livingston in Guatemala. Orasul in care eram se numeste Bluefields si e un oras cu 6 grupuri etnice diferite. majoritatea vorbesc engleza creola sau spaniola. taaaaaare interesant - am vorbit cu candidati pentru primarie din oras, cu specialisti, si istoria locului e intra-devar interesanta. coasta asta nu a fost niciodata teritoriu cu adevarat nicaraguan, d-aia au rpimit in anii 90, cu mult chin, statutul de autonomie. inca o data, m-am simtit intr-o mini Jamaica. am apucat sa vedem si niste dansuri si ritmuri specifice Garifuna, se adauga la repertoriul meu de dans. ce am sa va arat.... nici nu va inchipuiti...
in ultima zi in Bluefields, pai, hai sa mergem atunci si la plaja. dar, dupa cum va dati seama poate din titlu, ploua apropae in fiecare zi! ziua in care am mers la plaja, sigur, nu a fost exceptie. ni s-a spus ca e sezonul ploios, da´hai bre! chiar sa ploua de fiecare data cind avem timp liber... ei... dar, la urma urmei, nici nu m-a deranjat asa tare, ca pin la urma, ce? sa stau sa ma bronzez? era timp excelent de stat pe plaja, asa, racorica, vintisor. dar natura are moduri sarcastice sa te chinuie... milioane de musculite minuscule ne-au tot inconjurat si ne piscau de peste tot. nu am rezistat sa stam mai mult de o ora pe plaja. si nu credeam ca are sa fie serios, da´o zi mai tirziu, picioarele mi se suiau in cap de mincarimi, vroiam sa imi creasca ink vreo 3 miini ca sa ma pot scarpina ca lumea. nu glumesc deloc, numarasem 104 piscaturi pe ambele picioare... evident, am declarat razboi tuturor fiintelor cu aripi mai mici de o pasare colibri... blestemate fie!
dupa bluefields, ne-am intors in Managua si am ramas aici vreo citeva zile la rind, pentru ca am avut intilniri cu lume tare importanta. nu ne dadusem seama ca aveam intilniri cu oameni despre care citisem in lecturile noastre... dar asa e: am cunoscut pe Leonel Teller - purtatorul de cuvint al principalului partid de opozitie, Dora Maria Tellez - o femeie-comandant din gherila, o femeie din trupele Contra, Fernando Cardenal - un Iezuit sandinist, care a condus campania de alfabetism din anii 80, in fine, lume importanta - a fost absolut genial...
am stat 3 nopti in intr-un cartier tare sandinist din preajma Managua, am stat in familii gazda. interesant a fost. imi pare ca nu le plac oamenilor astora peretii pina sus la tavan, ca nu aveau pereti pina la capat. si tare subtiri pereti, fara gluma. patul meu era chiar linga un perete, si in toiul noptii, m-am trezit pentru ca cineva tusise dintr-un pat de dincolo de perete. si fusese atit de aproape, ca m-o trezit, ce naiba... dar a fost interesant: tatal-gazda era sandinist a-ntiia si ne-a facut lectie de propaganda a doua noapte cit am stat acolo, si stereotipul de vazut telenovele incontinuu pentru latino americani, este, din pacate, adevarat. 24 ore din 24... obsesie adevarata.. uuuf, bine ca am in spate ani de vazut telenovele, asa ca am avut despre ce vorbi, haha
si azi, pai trebuia sa mergem la plaja, pe coasta pacifica, dar... sper ca puteti ghici deja. A PLOUAT! dar de data asta, a plouat mai deosebit, pentru ca este un uragan nush pe unde, pe-aproape, si a plouat mai mult ca de obicei... nu de alta, da nu am putut ajunge la plaja pentru ca drumul se inundase! PE TOTI ZEII! iar nu avem o experienta placuta in timpul liber la plaja. pin la urma, ne-am intors inapoi in managua si am fost la un mall local. bu...
miine parasim nicaragua, si e cam trist. mergem spre el salvador miine, nici nush la ce sa ma astept...

sanatate: totu bine... inafara de piscaturi, da nu-i nik....
mincare: buna, mult orez cu fasole, si banane prajite... gut
limba: imi place la nebunie cum se vorbeste in nicaragua: cu forma de "vos" (ca-n argentina) si tare repede. zuper

cam atit, ma duc la culcare ca e tirziu si miine zburam!

tsuc tsuc,
r

p.s. poze am mai pus vreo citeva pe acelasi site. dar mi s-a stricat camera, mai nou, si nush cite o sa mai pot pune... pacat...

invazia regelui de verde, dansuri garifuna, si o statuie a fratelui geaman a lui Isus fumind??? mda...guatemala... corect

unde ramasesem? a, da, eram la Santiago Atitlan. am stat linga vulcan, am umblat prin oras. Am facut un mic tur al satucului - de fiecare data circulam cu un camion si noi stateam in remorca - tare popular mijloc de trasnport in guatemala. cre ca are statut tare apropae de transport public, haha.
am vizitat un loc de masacru. in 1981, in toiul razboiului civil, armata a macelarit zeci de femei si copii banuiti de colaborare cu gherilele din paduri. o imagine sinistra, intr-adevar...
ce o fo si mai sinistru o fo ca dupa locul masacrului, Dolores - unul dintre ghizii nostri (o femeie mititica de statura si imbracata in tinuta tradsitional in fiecare zi. hlizituri cind ii suna telefonu mobil :))) ne-a dus la biserica catolica din sat - si acolo se vede clar cum s-au amestecat cultura europeana cu cea indigena, sau cum nu s-a amestecat. toate statuile din biserica au fete de culoare inchisa, si in genral, atmosfera din biserica e bizara. nu e nici catolica pe deplin, dar nici indigena in totalitate - e pur si simplu.... ceva complet nou. am avut aceeasi senzatie pe piata centrala din Ciudad de Mexico - cind eram in centrul pietei si catedrala in stil colonial era chiar peste drum. imi venea atunci in minte un fel de senzatie de carnaval sinistru, cu tot felul de ciudatenii, amestecaturi, corcituri, ciudat...
chiart inainte sa iesim din biserica, femei mititele indigene erau asezate in rind in biserica sa isi astepte rindul pentru confesiune.
ei, si parca asta nu era destul, mergem si mai in vale si ajungem intr-o ograda ca toate ograzile, muzica de piata pe fundal, o femeie spala niste legume intr-o caldare. noi, ca niste studenti rataciti nici nu stim unde suntem dusi. fara nici un fel de avertisment, intram in-o incapre strimta si parfumata. la stinga, femei in tinuta maya asezate pe scaun neclintite, la dreapta barbati stau la masa cu pepsi, alcool, si tigari. in fata mesei, o statueta mica cu o tigara in gura si 2 palarii pe cap. in fazta statuetei - lumincari si bani. in fata "ofrandelor" oameni in genunchi. stam cu ochii cascati si incercam sa ne dam seama ce se petrece, pina apare o tipa, iti pune o palarie a statuetei pe cap, si se pune in genunchi. un specimen aprinde tigara statuetei si se asaza in genucnhi linga doamna si incep niste incantatii si un dialog colorat, in-tro limba necunoscuta, cu statueta care efectiv "fumeaza". in jurul acestui spectacol, stam noi - 17 studenti cu ochii cit cepele si incercam sa ne dam seama ce naiba se petrece. Dolores pina la urma ne explica ca e vorba de o ceremonie pentur fratesle geaman a lui Isus (statuia care fuma) pe care-l cheama maximo. in fine, chestii ciudate - deci, indigenii au adaptat si au schimbat cum li sa parut mai bine lor catolicismul. rezultat: o amestecatura de credinte si legende locale explicate prin Biblie si crtedinta catolica. e absolut bizar. am iesit de acolo cu capul greu...
am lasat si Santiago atitlan pina la urma, si am revenit in capitala, Guatemala. orasul nu e deloc impresionant - o piata centrala a Chisinaului extinsa. cd-uri la negru, lenjerie, haine se vind la fiecare colt. forfota e, totusi, vizibila: liniste nu e, pentur ca masinile se inteleg numai prin claxonat, oameni de toate culorile umbla pe strada intr-o miscare constanta, femei pe tocuri, femei in tinuta traditionala, femei in tinuta traditionala dar kitsch - de toate. dar orasul - deloc impresionant. nici nu ni s-a permis sa iesim prea mult din hotel pentru ca e cam periculos. asta am si vazut-o. cind am iesti cu toata lumea la cina zielel trecute, nu era tipenie pe strazi la ora 8. parca eram intr.un film de groaza - absolut nimeni si nimic, numai vreo citeva molii la lumina felinarelor de pe strazi. numai azi, am avut ceva timp sa iesim putin in centru si sa vedem ce se petrece. am dat peste o parada a liceelor din tara, cred, cu tobe, si muzica, chiar in fata palatului national si a catedralei. palatul national e o cladire masiva, imensa si deloc la locul ei. e absolut superba, dar nu asta e important: printre toata lumea asta care era pe piata, si din toate cladirile din oras, palatul e cel mai bine pastrat. o colega a spus ceva, si a spsu-o bine: nu stii ce sa crezi sau cum sa te uiti la o cladire in stil colonial de genula sta: sa o iubesti pentru indeminarea omului in arhitectura, sau sa o urasti pentru ce a insemnat pentur culturile locale.
in capitala, am vorbit cu o multime de oameni. unii au provocat adevarate revelatii, altii - parca dadeau cu bitan-balta - cam sec si slabut raspundeau. ei, asta e...
ne-am indreptat dupa ciudad de guatemala spre Livingston - pentru 2 nopti cu familii gazda de acolo. livignston e pe tarmul marii caraibe, asa ca simtiti-va liberi sa va imaginati o mini-jamaica in Guatemala, pentru ca e absolut corect. cum ajungeam mai aproape de tarm, tinuturile se faceau din verde in si mai verde, si din copaci simpli - in palmieri si cocotieri multi, multi!asa un verde de aprins, incit devine obositor pina si pentur ochi sa ia atita verde... si se facea si mai cald, si mai cald... si mai cald. si drumul tot mai curbos, si mai curbos.... hai sa zicem numai ca excursia cu masina fara aer conditionat spre Livingstohn nu a fost din cele mai placute... dar am ajuns intr-un sfirsit in Puerto Barrios, de acolo am luat o barca si am ajuns in Livingston - leaganul culturii Garifuna, unicul grupn etnic din Guatemala care sunt negri. (guatemala are in total 23 grupuri etnice). cultura caraibeana e vizibila,,, TARE vizibila. am stat in casa unei babute tare cochete. am mincat peste la fiecare masa!!!! pentru tata, asta ar fi Raiul pe pamint, dar, la un moment datm, cind ajungi sa maninci si omleta cu peste de dimineata, ap ii cam prea "pescareasca" dieta. am apucat sa beau si lapte din cocos dintr.un cocos! tare cul...
ieri totusi a fost cred ca cea mai interesanta zi din Livingston. dimineata, am vizitat o scoala locala unde merg multi indigeni. si nu glumnesc, aveam impresia ca eram intr-o lume utopica - elevii traiesc in casute, joaca fotbal, invata, fetele in costume nationale, isi cresc propriile legume - absolut idealist... tare fain loc, parca nu era adevarat....aveam impresia ca eram in visul unui hippie.
SI spre seara, am iesit pe strada principala sa vedem ce mai e, am intrat intr-un local unde ni sä spus ca o sa fie muzica live. am intrat intr-o incapere complet ciudata - intunerica, obscura, cu vreo 3 luminari, tobe pe o suprafata elevata, scauyne si mese mititele din lemn. eeeei, am asteptat un pic si au aparut pina la urma niste negri si au inceput sa cinte la tobe, ritmuri africane, si cintece africane. taaaaaaaaaaaaare frumos! pin la urma, am si sarit toti inpicioare si am dansat cu dinsii, cit astia tineau ritmul la tobe de toate culorile si formele, si vreo 2 cintau in Garifuna. iarasi - o experienta absolut nameipomenita - mai ales ca toata lumea dansa cu toata lumea si era veselie mare. iak asa, tare fain...

cam atit, ne-am intors azi in capitala pentru ca miine pe la amiaza zburam de-acuma in nicaragua. totu-i bine, nik probleme inafara de o mica raceala care de-acuma se stinge si ea.
buuun, v-am pupat, noroc, mai vorbim din nicaragua!

r

PRIMA DIAREE! o spun cu stoicism si mindrete...

iertata sa-mi fie nonsalanta cu care vorbesc despre sanatatea interna, dar... ne-am deprins toata lumea din excursie sa vorbim deschis si sa glumim mai tot timpul despre asta. pai, da, am avut in sfirsit sh io prima diaree - dar a fost un eveniment singualr ca dup aia totul a fo bine.
va spuneam mai demult ca lumea se cam simte rau p-aici. chiar ziua urmatoare dupa ce am scris asta pe blog, m-au chemat sa merg cu cineva la spital si am stat pe noapte cu o colega in cupeu. pina la urma au aflat ca avea o infectie bacteriana si acuma se simte mult mai bine. dar, iak am stat si la spital in mexic... :)
in rest, ne-am luat ramas-bun de la Cuernavaca si Mexic, si cu ochii inlacrimati (ei, nish chiar ashe), ne-am indreptat spre Guatemala. Zborul nu a durat decit o ora jumate, si am ajuns in orasul Guatemala (stiu, nu-s chiar originali la nume de orase). la aeroport, la vama, am impresia si practic, sunt sigura ca pasaportul meu a fost primul si ultimul din Moldova pe care il vor vedea. chiar, s-au uitat la mine, s-au uitat la pasaport, s-au mai uitat inca o data la mine, si m-o trimis intr-un birou special. tipu s-ao asezat relaxat pe scaun, mó intrebat de unde is, unde-i asta, o semnat o hirtoaga sh dupa 5 minute, mi-au dat drumul in Guatemala. interesant...
de cum am intrat in oras, pai, in primele 15 minute, de-acuma numarasem vreo 15-20 marci americane in oras: McDonalds, coca cola, pina si Chuck E. Cheese (cei care au vazut Dexters laboratory la cartoon network stiu despre ce vorbesc) sh muuuuuuuulte multe altele. devenise deja apropae deranjant sa mergi prin oras cu toate semnele astea...
nu am ramas noi in capitala, ci ne-am indreptat spre Antigua Guatemala - capitala veche. orasul - superb: strazi inguste cu pietre, foarte european, cladiri vechi si frumoase. a fost superb, si mi-a placut la nebunie -am fost si la o cafenea cu muzon - numai europeni peste tot. dar, pina la un moment dat.. pentru ca, ajungi sa te intrebi pe unde umbla indigenii? erau numai vreo citeva babute care vindeau margele pe strazi, imbracate in costume traditionale, dar... de unde pina unde? in antigua, am stat intr-un hotel colonial, tot tare tapan. ehh.... usi inalte, tavane inalte, parca trebuia si noi sa purtam rochii lungi, asa o atmosfera.... pina si o gradina inauntru avea hotelul asta cu un havuz... ei, ce sa mai vorbim...
ne-am suit si pe un vulcan! Activ! drept ca pina am ajuns pe virf, ne-am scuipat toti sufletele, dar a meritat. suisul a fost abrupt, obositi, toti cu limbile afara, am ajuns pe virf, si am gasit un peisaj lunar - sol negru, pustietate, si nori... sper ca puteti sa va imaginati cit de frumos era. munti de lava intarita, neagra, si farimicioasa. am ajuns mai sus si am vazut lava fierbinte fierbinte! nu am putu sta tare aproape! dar senzatie e nemaipomenita - ca stai pe un cazan pe foc si te incalzesti incet, incet. e o caldura placuta, totusi, si lava curgea incet - foc lichid si prietenos care curge cu un sunet tare linistitor.
ei ne-am dat jos, si am iesit din antigua, si acuma suntem in santiago atitlan. un lac si un vulcan unul linga altu - priveliste nemaipomenita. stam la un hotel taare frumos. bun, iak astia de la hotel ma grabesc ca tre sa ies. va scriu despre orasu asta cind am timp

tsuc tsuc

p.s. poze noi am pus la aceeasi adresa, alt album

am calatorit juma de lume, si tot la bunica am ajuns?

noroc noroc noroc si numa bine, ca aici numa bine e!

pai, iak sintem acuma in ultimele zile in Mexic. mai stam in cuernavaca pina miercuri, dupa care ne caram in Guatemala. ultimele zile: am avut ore, am vorbit cu oameni despre NAFTA (tratatul de comert liber in America de Nord), am vizitat un satuc rural unde am stat cu familii, ei, si am tinut miinile la coelgi din calatorie care nu pot tine nimic in stomac si traiesc, de fapt, mai mult la WC.
Incep cu starea de sanatate in general. Suntem toti piscati de tintari. ca va faceti o idee, pe mine m-au piscat tintarii si de talpa, si acuma nici nu ma pot scarpina ca lumea ca ma gidila. dar, intr-adevar, lumea are piscaturi si de tintari, si de purici, din cite am inteles. e cam aiurea, dar de asteptat. cel putin scorpioni ink nu am gasit prin paturi. ne-auavertizat, si io ca o paranoica, ma uit in fiecare seara inainte de culcare in asternuturi. in ceea ce priveste miscarile digestive, aici e mai delicat. Io nu am avut probleme aqproape deloc, bat in lemn de fiecare data cind ma gindesc la asta. dar ceilalti pica parca-s muste. Se imbolnavise o colega, dupa care alta, sap ink una nu putea sta intinsa in pat. imi imaginez ca nu le prieste delocmincarea. ce sa zic, mie imi place la nebunie, si parca si ei ii place de mine, asa ca probleme ink nu am avut. Chiar ieri, Pacienta 0, prima care se imbolnavise s-a simtit iarasi foarte rau si am dus-o la spital ca se simtea oribil. imediat dupa ce am urcat-o pe katie in taxi, alta nu se mai tine pe picioare. mai in scurt, e cam slut, dar vedem, parca-s muste... e unica metafora la care ma pot gindi care sa ilustreze cam ce se intimpla pe aici. muste care se scarpina incontinuu. iak asa.
M-am vazut cu david saptamina trecuta - el era asistentul casei de limba spaniola la Furman cu 2 ani in urma, si el traieste in Cuernavaca. Ne-amvazut si a fost taaaaaare bine, ca nu ne vazusem de atita timp.
vineri, ne-am indreptat spre Amatlan, o zona mai rurala din statul morelos. un satuc tare cochet, inconjurat de munti. aici am stat in familii "indigene" - cre ca definitia meade indigen nu s-a prea aplicat aici. dar, ce sa va zic, am intrat in ograda, casa din lut, soba, "cuhne", WC afara - parca eram la bunica. nu a fost nici un fel de soc. ma gateam sa merg la fintina dupa apa. numa ca ei nu au fintina ca nu au izvor deloc in sat - string apa de ploaie. ei, si am petrecut in casa aia vreo 2 nopti, am mincat bucate buuuune, ne-a aratat doamna cum se fac tortillas, etc. a fost frumos si linistit. strzile satucului inguste, cu pietre batute - in general, superb, dar nelipsit era si omul teapan -beat care incerca sa se dea jos pe deal, si mergea in zig zag. doamna ne-a facut o data la cina ceea ce senumeste "mole " - un fel de sos facut cu ciocolata, chile, si alte ingrediente, dar a fost delicios! asa de delicios ca am mincat un sold de pui in sosul asta cu lingura. nu glumesc deloc.
drept ca nu rpea am avut timp sa stam tare mult de vorba cu familia, ca veneam acasa tirziu dupa tot felul de ore si si seminare, dart am reusit sa mai aflam ceva despre dinsii. prima noapte, era un fel de sarbatoare religioasa,. un pelerinaj din Amatlan spre alt oras. asa ca toata noaptea au tot impuscat cu focuri de artificii in aer de pe munti. am crezut ca nu mai dorm. ma trezeam gata sa evacuez, sa ies si sa ma ascund in beci. se auzea tare aproape. si cucosii nush de ce cintau pe la 2, si dup aia din ora in ora. racituri...
dupa 2 zile de stat prin amatlan, in drum spre cuernavaca, ne-am oprit in Tepoztlan - un orasel si el chiar sub coasta muntilor. oraselul este, cred, locul meu preferat din tot ceam vizitat pin acuma din mexic. strazi inguste pietruite, cafenele cu muzica live si chitara, si chiar in virful muntelui - un templu aztec pe care pina la urma l-am vazut. zic pina la urma pentru ca ne-am pornit in drumetie sa-l vedem. ne-a luat vreo ora jumate sa ajungem pina in virf, dar greu a fost, fiidnca, era cam abrupt. ca sa fie si mai interesant, a inceput sa toarne cu galeata cam pe la jumate de drum in sus, asa ca pina am ajuns sus, pe virf, eram toate ude leoarca. nu zic, a meritat, privelistea de sus, si templul, au fost absolut incredibile. si ink cu ploaia si ceata muntilor de la ploaie, a fost nemaipomenit. ei, drept, ca trebuia acuma sa ne dam jos pe munte toate ude si pe un drum alunecos. dar a fost in ordine, neam descurcat, ne-am schimbat, am baut o cafea tare rea la o cafenea cu muzon, si ne-a intors in cuernavaca.
acuma mai avem 2 zile in cuernavaca inainte sa sa plecam spre guatemala. mi-a placut mexic. am avut si lectii de salsa, poate mai iesim miine la salsa. dar in linii general, mi-a placut. ar fi fost superb dak mergeam si in oaxaca - o zona tare colorata a mexicului, da de-am... simt ca si spaniola incepe sa mearga mai repede. totu merge cum tre sa mearga.

buuuun, cam atit deocamadata. am mai pus poze, dar tre sa va avertizez ca sunt mai mult peisaje. vedeti voi. bun, v-am pupat, numa bine sh sanatate!

tsuc,
r

p.s. poze aici: http://picasaweb.google.com/Ruxy.Cantir/Cuernavaca#

un camaron, doi camaroni, o zi de independenta sh multe tortillas

Va salut din Mexic cu mare drag!
Iaca in sfirsit am apucat sh io un pic de ragaz sa ma asez la un computer sa mai scriu cite ceva. ca pina acuma a fo pur si simplu activitati non stop. bun, incep atunci cu ajunsul in Mexic.
Zborul spre Mexic a fost urmatorul: Greenville - Houston, Houston - Ciudad de Mexico. Nu a fost chiar atit de rau, mai ales ca sunt deja obisnuita cu zborurile de lunga durata. a fost chiarin ordine, si totusi am ajuns cu totii hamesiti si lesinati spre seara in Ciudad de Mexico la hotelul Canada. Da, stiu, nush cum, sau poate ii gluma - cum adik hotel canada in mexic? shi stau americanii intr-insu. ei, nostimi is mexicanii astia. pe drum spre hotel am trecut prin piata centrala a orasului, si pentru ca suntem in saptamina Independetei, piata - El Zocalo era impodoboita cu tot felul de lumini, verde, alb si rosu, culorile nationale. a fost absolut sueprb, chiar dak am trecut cu ochii impainjeniti si am vazut piata prin fereastra microbuzului. n stiu de ce, dar piata asta gigantesca imi amintea putin de un fel de carnaval medieval, de circ, de masti italiene. avea un aer aparte, ce sa zic. macabru chiar...
Ziua urmatoare am luat micul dejun la un restaurant in stil colonial si am mai discutat niste chestii logistice, dupa care am facut turul centrului istoric al orasului. am vazut de data asta El Zocalo in timpul zilei, in toata splendoarea sa. INtr-adevar superba piata. Este imensa, dar marginita de cladiri frumoase, in stil colonial din toata partile. este a treia cea mai mare piata din lume, dupa Piata Rosie si Tiananmen. si totusi, saracie se vede peste tot: si oameni, si masini, si gesturile oamenilor, si cladirile, chiar daca sunt superbe din punct de vedere arhitectural.
Ne-am indreptat spre Catedrala care strajuieste Piata dintr-o parte. Catedrala este si ea, de asteptat, nemaipomenita - arhitectura in stil colonial. cafenie, inteleapta, si oarba, se lasa sprijinita de gardurile-i de fier de primprejur. putin spus, ca inauntru catedrala este superba. alcatuita din 14 capele in total, centrul si altarul erau renovate.
chiar la usa catedralei, stau tipi cu cutii muzical si invirtesc manivela - dau o impresie bizara intregii iete. am mai mers prin stradute inguste, foarte spaniole, am vizitat un muzeu. aproaper toate cladirile pe care le-am vizitat, ni s-a spu, sunt construite pe cladiri aztece. pina si catedrala a fost construita pe ruinele unui loc sacru pentru azteci. la n moment dat, Hugo - ghidul nostru, ne arata intr-o directie si vedem trei culturi diferite impletite intr-o singura imagine: ruine aztece, o cladire in stil colonial, si un turn al Mexicului modern. O priveliste cel putin intriganta.
eeeeei, dar ce sa va zic, ca dupa o cina traditionala mexicana, am continuat sa mergem prin El Zocalo, si dam de peste tot felul de artizani cu chestioare frumusele. dar cel mai important (!!!!!!!!!!!!!) este ca dam peste o ceremonie azteca. pentur ei, e sarbatoare. ii vad io pe oamenii astia cu pene si apropae goi dansind, si pentru ca nupot sta locului, imi las geanta, sh sar sh io in dans. Dragilor, a fost ceva pur si simplu nemaipomenit: o energie atit de deosebita, ritmul de tobe... eeeeeh, frumos frumos. am mai vorbit cu niste dansatori dupa dans, mi-au explicat ce si cum, i-am dat unuia panglica tricolora de la mina mea. sh iak asa. urmatoarea seara am mai dansat o data cu ei numai ca de data asta, máu initiat cu mare fast: tamiie, incantari, a fost genial. numai ca muschii cam m-au urit a doua ci de la atita dansat.
am fost si la piramidele aztece de la Teotihuacan. sa va zic sau sa nu va mai zic? eeeei... scobitori sh trestii... SUBLIM... am urcat piramide soarelui, cea mai inalta din mexic, am vazut si piramida lunii, care e mai mica.. ce sa zic, te face om privelistea pe care o vezi de sus. om te face. ochii, in mod automat, vor sa cuprinda tott orizontu si tot ce vezi... altceva nush cum sa mai spun sau ce sa mai spun.
deja de doua zile suntem in Cuernavaca, un orasel la1 ora jumate de Mexico. si cred ca imi place mai mult decit capitala. este un orasel studentesc, tot parca colonial, cu stradute inguste, imi aduca un pic aminde de Sighisoara, cred. frumos.
azi am fost pe piata aici in Cuernavaca pentru ca a fost ziua independentei. oooof, ce lume. multa lume de toate specimenele. ei, cam cum ii acasa de ziua independentei, numa ca fara cani de bere peste tot. aici e ilegal sa bei pe strazi. dar foarte aglomerat, concerte, sunete de salsa, tobe (am si dansat pe o scena cu o trupa de ce mi s-a parut tobosari, cred), si proteste. aici, invatatorii sunte deja de o luna in greva, si au cam acaparat festivitatile de independenta. la 11 se asteapta de obicei "el grito" - adica strigatul de independenta de la primar, dar de vreme ce invatatorii sunt pe piata si il sfideaza, asta nu a iesit. ei, chestii complicate, am si vorbit cu o profa despre toate alea, incurcata poveste. dar in fine, a fost frumos, focuri de artificii, lume peste lume, cintec shi dans.
booon, pai cam asta, in linii generale, in ultmele 4 zile. adaugati la asta mincat de greieri (am fost azi la piata centrala din Cuernavaca si am cumparat greieri uscati si am mincat - oleak gretos, da nish chiar ashe de rau. gindacei vii "jumiles" n-am gasit... eh... ), ore, vorbit spaniola shi vorbit limbajul universal al aratatului cu miinile si fata, citit, si muzee. la sfirsit se obtine o domnita ruxanda foarte obosita care merge acuma la culcare.

va tsuc cu mult dor si drag,
r

P.S. poze sunt aici. multe... : http://picasaweb.google.com/Ruxy.Cantir/CiudadDeMexico#

cite ore poate trai un om fara sa doarma?

dragii mei,
bine v-am regasit! dupa mai bine de 2 saptamini de ore, citit, filosofie mayana, si analize comparative intre revolutiile din Nicaragua, El Salvador, etc, am ajuns in sfirsit la faza in care chiar mergem in tarile despre care am tot vorbit si flecarit atita timp...
Inainte de asta, totusi, mi se pare ca s-a impus o strategie. explic... am avut vreo 4 teste in ultimele 3 zile, si mai am unul miine in avionul spre ciudad de mexico, am de impachetat, am de mutat din camera de camin, si de luat ramas-bun de la nefericitii pe care-i las in campus. extenuata? DA! sistemul meu imun incepe sa o ia razna si imi pare ca vrea sa isi ia lumea in cap. toatea astea, in mod bizar, m-au facut sa nici nu constientizez faptul ca in 10 ore ne pornim spre aeroport. nu-mi dau seama deloc de ce ma asteapta. cu atit mai bine, as zice. socul cultural va fi mai profund, o sa-mi acutizeze simturile... poate chiar sa-mi justifice saritul in sus timp de 3 ore cind ajungem in ciudad de mexico.
bun, cu asta am rezolvat.
pentru informatie generala, miine (deja azi) la ora 12, la prinz, mergem cu autocarul spre aeroportul din Greenville. din Greenville vom zbura spre Houston in Texas, si de acolo - spre Mexic. sigur, sa nu uitam testul la biologie in drum spre mexic... eh...
am aflat ieri de la Mario, asistentul de limba spaniola, ca noi vom fi in Mexic pe 15 septembrie! 15 nu e numai 3 inmultit cu 5 (deosebit), dar ii si ziua Independentei Mexicului. Desi Mario mi-a explicat ca asta nu e de fapt data pe care s-a declarat Independenta, ci atunci cind s-a iesit in strazi pentru a elibera un vicerege LOIAL coroanei spaniole. ei, incurcaturi, da' data de 15 spre 16 septembrie a ramas cea la care lumea iese in strada pentru a sarbatori Independenta. abia astept, am inteles ca e turbat... sau "tapan". haha!
atit cred, deocamdata. sa vedem cum ajungem si primele impresii din mexic. salsa, sombreros, sh burritos? vedem, vedem...
vreau sa prind accent si argou mexican. iuhuuu. poate fac niste guacamole pe strada, sau ma invata cineva sa dansez tot pe strada. uaaa, sper sper. vise, vise.
voi incerca sa pun si poze pe blogu asta, dak pot, sau va trimit linku de pe google unde imi pare ca pot sa le pun intr-o mapa online. iak asa.

buuuun, hai, cam atit. ma duc sa mai car niste lucruri la krisi in apartament (o prietena bulgaroaica), ca prea nu am ce face la ora 2.

tsuc tsuc!!
r